M-a rugat Slavici să-l ajut din nou să se mute. Iarăși? – i-am zis. Eh, știi cum e – mi-a răspuns Slavici cu un oftat din care am înțeles că-l iubea și că va avea grijă de el mereu.
Cînd s-a mutat de la Iași la București l-am așteptat la gară. Am dat să-l ajut să-și care bagajele și mi-a zis: ”astea-s bagajele mele: cărți, manuscrise, cioboate vechi, lăzi cu șoareci și molii populate la încheieturi cu deosebite naționalități de ploșnițe…”
De la gară, l-am dus într-o chilioară în curtea mănăstirii Caimata. După puțin timp, l-am mutat în Speranței 4. Acolo s-a certat cu proprietăreasa pe care o bănuia că-i umblă prin lucruri cînd el nu-i acasă. M-a căutat să-l ajut iarăși cu mutatul. L-am mutat pe strada care e azi George Enescu, la dl Maiorescu. A stat puțin și acolo. A stat și la Slavici, în Piața Amzei. Cam toate locurile pe unde a stat s-au demolat…
În fine, l-am tot mutat…
Dar am avut mereu impresia că venirea la București nu i-a făcut bine. Detesta Bucureștii, cu ulițele murdare, cu oamenii pezevenghi și gălăgioși, cu ziarele veninoase și agramate, cu politica veroasă.
La București a mai prins cinci – șase ani de genială creativitate. Apoi, au venit demolările…
Partenerii noștri
