Marius Tucă i-a avut ca invitați în această emisiune pe actrița Bianca Temneanu, medicul Alexandru Rafila și părintele Constantin Necula.
În prima parte a emisiunii, am aflat de la Bianca Temneanu care sunt provocările unui actor independent într-o lume întoarsă cu fundu-n sus.
„Am dat admiterea la Facultatea de Teatru din Cluj la 25 de ani. Un pic târziu. Până atunci am mai făcut o facultate. Facultatea de Litere. Nu mi-a prea plăcut. Dovadă am și muncit în timpul facultății, dar am recuperat la actorie. Și am făcut și teatru. Am făcut teatru în liceu, unde am avut revelația că vreau să fac teatru. Facultatea de Litere ca o paranteză. Am întâlnit și eu oameni buni și mai puțin buni, dar nu aș putea să îi cataloghez ca fiind răi”, a spus actrița Bianca Temneanu.
Ulterior, vicepreședintele Camerei Deputaților, Alexandru Rafila, a vorbit cu Marius Tucă despre vaccinuri.
„Există posibilitatea ca România să fie afectată de un posibil val trei, dar și de tulpina mutantă de coronavirus. Nici în prima situație nu s-a întâmplat nimic”, a spus Alexandru Rafila.
Iar în ultima parte a emisiunii, discuția cu părintele Necula a fost despre revenirea în bănci, despre bucuria școlii, despre importanța profesorului, despre ora de religie care nu este nicicum o oră second-hand, despre tot ce presupune școala în aceste vremuri.
„Problema este că un profesor de religie se naște la 30-40 de ani. Nu uita ce fractură a fost în educația religioasă a acestui popor și cât de greu este să vorbești în fața unor tineri. Din acest motiv mă bucur foarte mult de modul acesta în care ne-am ieșit din vocabularul critic teolog. Nu ai cum să fi academic, și ne-am apropiat puțin de copii. Sunt profesori care știu cum să se apropie de copii. Sigur că sunt și ratări. Cred totuși că am învățat împreună cu copiii și familiile lor că școala este făcută din noi, nu împotriva noastră”, a spus părintele Constantin Necula.
Un show smart pentru oameni smart.
Partenerii noștri