“Tovarășa”. Este titlul ultimei cărți-biografie scrisă de reputatul istoric Lavinia Betea. Este despre un destin ciudat, contemporan cu Eva Peron, Marie Curie, Simone de Beauvoir, ca să nu menționăm decât trei dintre cele mai sonore nume feminine ale timpului. De la Lenuța din Petrești la soția unui președinte de țară. Complet agramată dar cu veleități de om de știință. O ciudățenie? Lavinia Betea ne-a povestit despre “Tovarășa”, poreclită și “Muma Pădurii”!
Campania de vaccinare e bună, chiar foarte bună, putem spune, dar lipsește cu desăvârșire. De la vaccinările-maraton, am ajuns să ne rugăm de oameni să se vaccineze în lanurile de lavandă. A fost campania de vaccinare un real succes? De ce suntem singura țară din Europa care-și vaccinează copiii, în condițiile în care OMS a avertizat să nu se facă? Suntem noi mai cu moț? Valeriu Gheorghiță îți răspunde la întrebări într-o discuție de importanță vitală.
Partenerii noștri