- Prim-ministrul sudez Magdalena Andersson a dezvăluit că este un mare fan al trupei System Of A Down.
- La sfârșitul anului trecut, Andersson a devenit prima femeie aleasă în această funcție de conducere din istoria Suediei.
- Aceasta s-a arătat entuziasmată de trupa de rock armeano-americană.
Prim-ministrul suedez Magdalena Andersson a dezvăluit că este un mare fan al trupei System Of A Down. În urma demisiei premierului și liderului Partidului Social-Democrat, Stefan Löfven, la sfârșitul anului trecut, Andersson a devenit prima femeie aleasă în această funcție de conducere din istoria Suediei.
Aceasta a declarat pentru postul național de radio Bandit Rock, într-un interviu acordat pe 15 februarie: „Când vine vorba de rock, este System of a Down.” atunci când a fost întrebată despre gusturile ei muzicale, după cum a relatat Metal Hammer. Ea a mai precizat entuziasmată: „Da, sunt cu adevărat grozavi!”
System of a Down este o formație de rock armeano-americană din Los Angeles, fondată în 1994. Ea constă din patru membri: Serj Tankian, Daron Malakian, Shavo Odadjian și John Dolmayan. Trupa a fost nominalizată la patru premii Grammy, iar piesa lor „B.Y.O.B.” a câștigat un premiu Grammy pentru cea mai bună interpretare Hard Rock în 2006. Trupa a intrat în pauză în 2006 și s-a reunit în 2010. Toți membrii trupei System of a Down sunt de origine armeană, fiind născuți de imigranți armeni sau emigrând ei înșiși din Armenia.
De la Magdalena Andersson la Florin Cîțu
Dacă poți aprecia ceva la fostul Prim-ministru al României, acestea sunt gusturile muzicale. Acesta explica într-un interviu că: „e rocker din 1986″ și că trupele sale preferate sunt Metallica si Foo Fighters. A demarând o adevărată campanie de imagine în care a încercat să dea impresia unui guvernant popular, conectat cu tinerii. Florin Cîțu a încercat să epateze cu studiile lui în străinătate îmbrăcate în geacă de rocker, dar pentru cei mai mulți români, acesta a fost o dezamăgire.