CINEMAleph. „Newness”, sau cum te schimbă aplicațiile pentru dating din punct de vedere psihic

În vreme de pandemie, nu doar joburile ni s-au mutat online, ci și viața sentimentală.

Anul acesta, primele 20 de aplicații pentru dating din Statele UNite au avut peste un million și jumătate de utilizatori zilnici noi. Și în România, Tinder, Badoo sau OKCupid devin din ce în ce mai frecventate.

Dar cum anume te schimbă aplicațiile pentru dating din punct de vedere psihic? Ce apare nou în comportamentul tău? Asta încercă să afle regizorul American Drake Doremus într-o dramedie romantică ambițioasă la nivel de scenariu, filmul său Newness din 2017, pe care-l găsești pe Netflix.

Este povestea unui el și-o ea – jucați de doi actori șarmanți Nicholas Hoult și Laia Costa – care încep o relație prin intermediul unei aplicații. Teza fimului este asta : site-urile pentru dating generează un fel de dependență de noutate.

Așa cum social media sunt construite pentru a te face dependent de conținutul nou, și aplicații pentru dating te țin acolo mizând pe nevoia ta nativă de căutare și de nou.

Filmul își propune să exploreze psihologic relațiile online așa că în film o vei vedea și pe celebra psihoterapeută Esther Perel, o specialistă a relațiilor de cuplu contemporane.

Dincolo de povestea emoționantă, Newness are meritul de a pune întrebări firești despre felul în care online-ul schimbă felul în care te îndrăgostești și iubești.