„Marius Tucă Show” i-a avut invitați, vineri, pe Aleph News, pe fostul mare fotbalist Gică Popescu și pe artista Ada Milea.
Gică Popescu, unul dintre cei mai mari fotbaliști din România, a vorbit despre echipa națională, despre fotbalul prezent, dar și viitor.
„Acum n-aș mai fi plecat de la Galatasaray. Atunci am plecat la Lece, că voiam experiența italienească. Nouă românilor ni se potriveste cel mai bine fotbalul spaniol. N-aș mai semna cu Dinamo”, a povestit Gică Popescu, la „Marius Tucă Show”.
Ada Milea, pe care mulți copii și părinți o știu din povestea lui Apolodor, pinguinul căruia mereu îi era dor de frații lui din Labrador, a vorbit despre „Chiritza în concert”, cel mai bun spectacol premiat de UNITER, luna trecută. Ada, actriță și cântăreață, își ducea viața pe scenă, până i-a închis pandemia ușa în nas.
„În pandemie am avut niște momente de spaimă că mi-am dat seama că n-am serviciu, apoi am descoperit vânzările de muzică online și am vândut acolo, n-am compus nimic”, a spus Ada Milea, la Marius Tucă Show.
Artistat a mai spus că „statul are o groază de alte treburi, nu să sprijine artiștii independenți”.
Partenerii noștri