Ursu, băăă! Sau… Salut!
Am văzut că nemții au scos un urs de pluș în cinstea Angelei Merkel, acum, la final de mandat.
E un urs făcut cu mult bun gust. Și nu o spune oricine! O spun eu, care am cumpărat zeci de urși de pluș, la fiecare Valentine’s Day.
Uitându-mă la ursul lui Merkel, mă gândeam ce păpuși frumoase am fi putut și noi să facem în cinstea politicienilor noștri.
Nimeni nu s-a gândit să facă perechea de păpuși Cîțu și Vâlceanu, care își arată unul altuia degetul și râd.
Sau păpușa Iohannis, pe care poți să apeși oricât și nu face nimic. Doar zâmbește când o plimbi.
Păpușa Orban e foarte haioasă, că merge așa… clătinat. Dar vine cu un defect din fabrică. Dacă o agăți în mașină, la oglindă, îți bea lichidul de parbriz și apoi se uită la tine cu ochii ăia triști. Mulți și-au pierdut direcția din cauza lui.
Mai bine îți iei păpușa Barnie pentru că nu are defecte. Și nici calități.
Dar eu mi-aș cumpăra și păpuși mai vechi, de colecție. Cum ar fi păpușa Crin Antonescu, care are ochii închiși când o lași pe spate, dar când o ridici, are ochii tot închiși.
Nu-mi spune că nu ți-ai dori păpușa Nea Nelu, care e chiar prima păpușa din lume! Și ultima!!
Sau păpușa Dragnea în ediție limitată de gratii, care vine la pachet și cu păpușa Codrin, care stropește prin creștetul capului și, apoi, tre’ să o scuturi.
Cică păpușa Ciolacu e foarte scumpă pentru că a fost doar prototip, nu se va mai lansa niciodată.
Iar Păpușoșoaca e visul oricărui copil: Cine nu și-ar dori o păpușa doctoriță care te scapă de injecție?
Sau o păpușa Băselu, pe care poți să o ții mereu de cap. Când vomită.
Sau o păpușică gonflabilă Udrea. Sau o păpușa Dancilă, pe care o apeși pe burtă și are mintea scurtă, uită ce trebuia să facă. Dacă o ai p-asta, nu-ți mai trebuie păpușa Turcan, care are același mecanism.
Pe toate le-am ales să fie păpușile noastre. Dar, în același timp, ele ne văd pe noi toți ca fiind păpușile lor. A fi sau a nu fi de cârpă, asta-i întrebarea!
Partenerii noștri