- Florin Stănică: Dintr-odată, ca țară, ca nație, noi am zis domne, nu mai avem nevoie de agricultură, e rușine să te duci în agricultură, ceea ce este o abordare totalmente greșită. Fiecare român se așază la masă și mănâncă, măcar de două ori pe zi. Ei mănâncă hrană produsă de niște agronomi, de niște horticulturi, de niște zootehniști, de la animale îngrijite de veterinari. Deci, este un domeniu nobil care a însoțit omul de-a lungul întregii lui existențe.
- Florin Stănică: Eu încă nădăjduiesc. Vin copiii, dar știți ce se întâmplă? După 30 de ani, liceele astea și-au pierdut terenurile. Ele aveau ferme de producție. Baza materială este depășită, dacă mai au un tractor este din ăla U 650, de acum 40 de ani. Nu prea mai sunt profesori pentru că, între timp, au dispărut specializări pur și simplu.
- Florin Stănică: Noi aveam peste 300.000 de hectare de plantații pomicole în România. La ora asta avem câteva mii, la standarde europene. La vița de vie aveam aproape 300.000 de ha de plantații de vie. Din fericire, după 2007 au fost niște programe de reconversie și s-au replantat vreo 50.000 de ha. Deci, în total, probabil că mai sunt cam 100.000 de ha de plantații viticole funcționale.
Sâmbătă, 10 iulie, prof.univ.dr Florin Stănică, prorector la USAMV București, specialist în horticultură, a intrat sub tirul întrebărilor și curiozității publicistului Ion Cristoiu.
Ce este horticultura? Care este cea mai răspândită metodă de înmulțire a pomilor? Care sunt efectele desființării liceelor agroindustriale? De ce sunt greu de găsit soiurile românești de legume și fructe în piețe? De ce am ajuns să importăm fructe? Există o mafie a intermediarilor? Ce pom fructifer crește cel mai bine în România? De ce au gust fructele și legumele românești? Care sunt soluțiile relansării horticulturii românești?
Sunt doar câteva din întrebările la care prof.univ.dr Florin Stănică a răspuns, la Interviurile lui Cristoiu de la Aleph News.
Partenerii noștri