Bob Dylan și Paul Simon „s-au vândut la bătrânețe”. Așa sună titlurile unor publicații în căutare de senzațional, care încearcă să facă de râs un nou trend printre muzicienii mai în vârstă.
Paul Simon e cel mai recent dintr-o serie de artiști onorabili, din care mai fac parte și Neil Young, Bob Dylan sau Stevie Nicks, care și-au vândut întreg catalogul muzical de până acum unor case de discuri, pe sume fabuloase. Tranzacții accelerate, fără îndoială, de pandemie. Vorbim de sute de milioane de dolari.
Și până la urmă, ce e rău în asta? La 79 de ani, cu 16 premii Grammy câștigate, zeci de albume în topuri, acum că s-a retras din activitatea live, de ce nu și-ar vinde Paul Simon piesele? S-au dus vremurile în care artiștii se îmbogățeau abia după moarte.
Cât despre răutăcioșii care spun că e doar „o notă de subsol la Bob Dylan” – singurul artist al secolului 20 despre care va mai ști lumea peste 200 de ani, presupun că doar timpul ne va spune dacă au dreptate. Eu cred că sunt doar ofticoși. Cu o carieră începută acu’ 65 de ani, alături de prietenul său din copilărie, Art Garfunkel, Paul Simon merită toată aprecierea și toți banii.
Partenerii noștri
